M-am hotarat sa sparg putin gheata pe blogul meu cu Photoshop, de vreme ce nimeni nu a avut curiozitatea sa-mi puna acolo vreo intrebare. Am scris un scurt tutorial, pentru familiarizarea cu unul din intrumentele esentiale din program. Cei interesati de asa ceva sunt bineveniti sa citeasca isi eventual sa comenteze.
Aceeasi regula ca si pe blogul acesta minunat se aplica acolo: democratie totala. Commenturi din partea oricui, nemoderate, cu anonimat permis.
[Spre tutorial...]
marți, 22 septembrie 2009
miercuri, 16 septembrie 2009
Taverna cu labereli (continuare la gaurica lui Ronald)
Am sa incep cu o paranteza: ma uitam pe cine, de prin ce zone intra pe blog aici. Am vazut de cateva ori niste vizite din Franta. Interesant internetul asta, ca nu stiu pe nimeni in Franta. Daca ar putea cel/cei care citesc pe blogul meu din Franta sa-mi lase un comment sa stiu cu cine am de-a face as fi recunoscator. À la votre !
Revenind... asa, am ajuns in taverna. Terminasem de molfait minunatii si ultra-sanatosii si naturalii hamburgheri. Cand am ajuns, fuleala de nu puteai sa tragi o besina fara sa ti-o miroasa 30 de insi. (Chestia asta anume nu ma deranja, ca daca aveam niste fasaite pe teava faceam ravagii in masa si aveam si eu o satisfactie pe seara respectiva.) Si asa e de multe dati acolo, total nejustificat dupa umila mea parere. Dar azi era o ocazie speciala, trebuiau sa vina vreo 3 formatii sa cante live, asa ca se intelege. Toate bune si frumoase, aceleasi piese obosite ca de obicei, pana isi monteaza astia jucariile pe scandurile cu pretentiosul statut de scena. Cel mai mult ma enerveaza in general acolo nu e neaparat acelasi playlist obosit, de maxim 100 de piese puse pe shuffle. Ci lipsa aia de identitate, dorinta de a "multumi" pe toata lumea interpretata in "sa nu cumva sa alungam vreo 3-4 clienti mai slabi de inger". Sa va zic de ce:
Ala in vremuri demult apuse era unicul bar de metale din Iasi. Metale dure, betivaneala serioasa, ne adunam toti nespalatii acolo, cu mic, cu mare, borfaiam impreuna la o bere la douaj de mii sau la o cana de vin fiert, ne ingramadeam pe niste bancute de lemn de te miri cati incapeau acolo, si culmea, se mai gasea si loc pentru cate un dilimac sau mai multi sa isi mai fluture parul zoios pe o piesa de corazon. Era o atmosfera aparte, cu bune cu rele, era acceptabila. Evident, veneau acolo multi cretini, multi cameleoni sociali si bagatori de seama, cugetatori de pahar si "dive intunecate", dar n-ai ce-i face. Asa e mai peste tot unde sunt niste comunitati maricele.
Dar vremurile alea au trecut, barul s-a inchis si s-a redeschis in mai multe randuri, de fiecare data intr-o formula mai proasta, cu un playlist mai plin de "hituri" si un management mai lipsit de imaginatie. Acum s-a ajuns la o formula trista tare: Nici nu mai e aceeasi locatie, acum s-au mutat oarecum fortat, dar s-au "extins". Parca e o sala de mese comunista, fiecare "familie" la locusorul ei rezervat. In ultimii 2 ani s-a vrut a fi ceva mai "select". Un fel de pub cu musica live, cu lume educata, cu yuppies, cu hipioti trecuti de a 5-a tinerete si rockeri bisericosi, cu jazz, cu oldies. Ma intelegi, treaba culturala. Partea amuzanta e ca nu au atras prea multi clienti noi, ci mai tot aceleasi personaje vin acolo si dau berica dupa berica. Mai vin si niste oameni care n-au tangenta cu rockerii, dar de obicei vin acolo mai mult accidental.
Insa nu mai e atmosfera aia de destrabalare, de comuniune si comunitate. Pentru ca acele personaje din vremurile vechi nu mai sunt o comunitate. Ori li s-a facut lehamite (cum mi s-a facut mie), ori s-au lasat cu totul de frecventat localuri "de rockeri", ori s-a certat si s-au barfit prea tare unii cu altii ca sa se mai salute macar pe strada. Acu e fiecare la masuta lui, cu cate 4-5 amici maxim, si stau fiecare si trancane, eventual mai trag cate o barfulita despre vreo masa vecina. E ca o adunare a mortilor, unde e o moleseala si un plictis general. Practic nici nu ai cum sa spui ca te duci acolo "sa te distrezi". Mai degraba te duci ca nu ai unde sa te plictisesti si sa futi niste bani. (Ce-i drept, Iasul e cam mort in privinta crasmelor "de rockeri".)
Reflexul pavlovian functioneaza perfect in cazul asta. Oamenii, obisnuiti cu "vremurile bune", s-au invatat sa mearga in taverna. S-au invatat ca acolo mai vine "lumea". Sa se vada cu "lumea". Dar prea putin au de gand sa faca asta, pentru ca oricum nu prea mai vorbesc multi intre ei fiindca acuma se privesc chioras, pentru ca au mai plecat unii si au aparut necunoscuti in grupurile vechi. Dar trebuie sa semneze condica de prezenta. Sa ii vada ceilalti ca sunt acolo. Ca nu au murit, ca mai exista si au viata sociala. Ca au o prietena sau un prieten nou. Si nu s-a oprit viata lor la prostul/proasta de la masa din capat. Pentru ca nu suporta ideea sa nu stie cu cine s-a mai combinat fostul(a) intre timp. Ca poate e prea greu sa pui la cale o iesire in care sa trebuiasca sa fii inventiv, cand ai o rutina care te asteapta cu bratele deschise, si cine stie, poate ca prin minune o sa fie in seara "asta" la fel ca inainte, sau poate apare vreo figura noua si un subiect nou de barfa. Unii nu pot sta fara portia zilnica de fum de taverna. Vin acolo si se inghesuie ca in lagar, pentru a avea parte decat mai putin oxigen si cat mai mult Zyklon B.
Ok, contextul general al tavernei fiind oarecum zugravit (din prisma perceptiei mele inguste, desigur), pot povesti despre acea seara de cantari live. S-a vrut a fi ceva mai altfel decat seri din alea cu obositi chelbosi care fac coveruri de blues. Au venit formatii rock, de prin alte orase. Din punct de vedere tehnic, au cantat bine. Sonorizarea a fost facuta bine, deci reteta succesului.
Insa problema este urmatoarea: compozitia. Erau in majoritate piese originale, cum ar veni, nu coveruri. Dar suna atat de plagiat, ca si cum ar face un mic Frankenstein insipid facut din 20 de formatii. Nu se pune problema ca nu ar sti sa cante, poate unii din ei au studiat si muzica. Dar nu aud pe niciuna din formatiile astea proaspete sa vina cu ceva, cu un acord, cu o linie melodica, cu o schimbare de ritm care sa imi capteze atentia. E ca si cum ar lua niste sabloane ultra-uzate, care gadila molcut urechea, si le e frica sa "indrazneasca" sa inventeze. Ritmuri monotone, motive batatorite de la alte formatii mai vechi si la fel de lipsite de creativitate, scrie "made in Romania" pe melodiile lor.
Si ghiciti care sunt momentele lor de glorie in prestatie? Cele in care fac cate un cover obosit. La niste piese atat de uzate moral si de ras-interpretate de alte N formatii incat li s-a sters orice urma de personalitate si nu mai exprima nimic.
Prima formatie (nu le mai tin mine numele la niciunul, si trebuia sa fiu lovit in cap sa-mi iau aparatul sa le fac poze) au avut bunul simt sa interpreteze piesele lor. Suna a Alternosfera si a inca ceva, dar fara sintetizator si fara dulcele accent moldovenesc. Era clar ca erau niste copii foarte dornici sa faca ceva, sa cante ceva, dar nu prea au idee ce. De laudat entuziasmul, dar asta nu ma incalzeste daca nu-i roade si viermisorul creativ. Daca as face muzica, nu as face compromisuri. Nu as canta ceva decat daca as simti ca nu-mi dau pace niste acorduri, niste versuri, niste idei pe care le am in cap. Nu as canta de dragul de a-mi face poze pe scena si de a agata proaste innebunite dupa "formationisti de profesie". Le-as rupe degetele la aia care fut menta toata ziua prin crasme si se lauda la fraierii dispusi sa-i asculte cu ce cantari si repetitii pun ei la cale si in ce formatii anonime au mai intrat, cand de fapt nu iese nimic din mana lor.
A doua formatie pareau mai cu experienta, mai versati. In prostie. Niste piese si mai proaste. Sunau a oldies. Jumate din piese chiar erau cover, iar celelalte erau si mai schimonosite pentru a semana cu ceva care prinde bine la lumea care vrea sa se simta bine. Cel mai mult m-a agasat "momentul Bon Jovi". Au inceput astia sa cante It's My Life. Gata, jumate din taverna deja era in extaz. "Heeei, stiu si eu piesa asta, pot rezona si eu cu ce zdranagani acolo!" Mai erau si niste cupluri pe-acolo, care pana atunci beau si trancaneau plictisite, dar brusc au devenit romantice. Ca la un semn, s-au ridicat, s-au imbratisat dragastos, s-au pupat si au inceput sa danseze. Copii, acum e momentul sa fim romantici! Doar canta Bon Jovi, ce pula mea? (Cuplurile astea in cateva luni or sa se desparta si or sa se certe ca la usa cortului, va spun sigur. Si or sa vina fiecare in taverna sa se uite chioras unul la altul.)
Pe mine ma arde la ficati sa ma gandesc ca am nevoie de romantism din asta ieftin ca sa ma simt aproape de o fata. Ca ce canta un prost sau altul ma canalizeaza spre o stare "spontana" de amor. Am marele noroc ca prietena mea nu rezoneaza la asa ceva si nu are revelatii din astea spontane pe fond muzical de 2 lei. Ce e intre noi e mult mai profund si mai lipsit de asemenea contexte derizorii, nu avem nevoie sa ne spuna Bon Jovi sau Queen ca trebuie sa ne iubim.
A 3-a formatie a fost cu noroc. Niste tineri simpatici, au cantat un fel de gothic, voce feminina, acompaniata cu ceva voce urlata. Tanara de la voce avea o combinatie interesanta de voce, lipici la public, aspect placut si miscari lascive incat sa ridice sictiritii de la mese si sa aplaude. Chitaristul era un baietel, sau cel putin asa parea, foarte comic. Gesturile figurii sale aratau ca se distreaza copios cantand si nu se ia prea in serios, cum fac majoritatea. Era oarecum "cartoony" omul. Mic si slab, cu un nas mare si coroiat, fata ascutita si parul blund, tuns pana la barbie, avea o voce din aia urlatoare foarte "coioasa", disproportionata cu fizicul lui maruntel si privirea inocenta. Omul ala m-a inveselit si mi-a transmis o stare de bine. Felicitari! Canta foarte bine la chitara, iar piesele sunau ceva mai inchegat si mai original. Ceea ce s-a vazut si in reactia publicului. Pana nu au facut vreo 2 bis-uri nu i-au lasat sa plece. Ceea ce m-a dezamagit a fost coverul de final. Ma asteptam sa faca un cover, dar speram sa aleaga o piesa deosebita. Din pacate m-am inselat. Se pare ca nu scap nicaieri de blestemul Freddie Mercury. Cand mi-am dat seama ca incep sa aud Show Must Go On imi venea sa imi trag un glont in cap. (Evident, lumea care participa la urale era hiper-extaziata) De ce trebuie sa tranteasca toti cate un Queen acolo? Sa fiu recunoscator ca nu au incheiat cu We Are The Champions?
Dupa concert s-a continuat cu o tentativa de rockoteca, si am baut mai departe cu corporatistii mei dragi...
Revenind... asa, am ajuns in taverna. Terminasem de molfait minunatii si ultra-sanatosii si naturalii hamburgheri. Cand am ajuns, fuleala de nu puteai sa tragi o besina fara sa ti-o miroasa 30 de insi. (Chestia asta anume nu ma deranja, ca daca aveam niste fasaite pe teava faceam ravagii in masa si aveam si eu o satisfactie pe seara respectiva.) Si asa e de multe dati acolo, total nejustificat dupa umila mea parere. Dar azi era o ocazie speciala, trebuiau sa vina vreo 3 formatii sa cante live, asa ca se intelege. Toate bune si frumoase, aceleasi piese obosite ca de obicei, pana isi monteaza astia jucariile pe scandurile cu pretentiosul statut de scena. Cel mai mult ma enerveaza in general acolo nu e neaparat acelasi playlist obosit, de maxim 100 de piese puse pe shuffle. Ci lipsa aia de identitate, dorinta de a "multumi" pe toata lumea interpretata in "sa nu cumva sa alungam vreo 3-4 clienti mai slabi de inger". Sa va zic de ce:
Ala in vremuri demult apuse era unicul bar de metale din Iasi. Metale dure, betivaneala serioasa, ne adunam toti nespalatii acolo, cu mic, cu mare, borfaiam impreuna la o bere la douaj de mii sau la o cana de vin fiert, ne ingramadeam pe niste bancute de lemn de te miri cati incapeau acolo, si culmea, se mai gasea si loc pentru cate un dilimac sau mai multi sa isi mai fluture parul zoios pe o piesa de corazon. Era o atmosfera aparte, cu bune cu rele, era acceptabila. Evident, veneau acolo multi cretini, multi cameleoni sociali si bagatori de seama, cugetatori de pahar si "dive intunecate", dar n-ai ce-i face. Asa e mai peste tot unde sunt niste comunitati maricele.
Dar vremurile alea au trecut, barul s-a inchis si s-a redeschis in mai multe randuri, de fiecare data intr-o formula mai proasta, cu un playlist mai plin de "hituri" si un management mai lipsit de imaginatie. Acum s-a ajuns la o formula trista tare: Nici nu mai e aceeasi locatie, acum s-au mutat oarecum fortat, dar s-au "extins". Parca e o sala de mese comunista, fiecare "familie" la locusorul ei rezervat. In ultimii 2 ani s-a vrut a fi ceva mai "select". Un fel de pub cu musica live, cu lume educata, cu yuppies, cu hipioti trecuti de a 5-a tinerete si rockeri bisericosi, cu jazz, cu oldies. Ma intelegi, treaba culturala. Partea amuzanta e ca nu au atras prea multi clienti noi, ci mai tot aceleasi personaje vin acolo si dau berica dupa berica. Mai vin si niste oameni care n-au tangenta cu rockerii, dar de obicei vin acolo mai mult accidental.
Insa nu mai e atmosfera aia de destrabalare, de comuniune si comunitate. Pentru ca acele personaje din vremurile vechi nu mai sunt o comunitate. Ori li s-a facut lehamite (cum mi s-a facut mie), ori s-au lasat cu totul de frecventat localuri "de rockeri", ori s-a certat si s-au barfit prea tare unii cu altii ca sa se mai salute macar pe strada. Acu e fiecare la masuta lui, cu cate 4-5 amici maxim, si stau fiecare si trancane, eventual mai trag cate o barfulita despre vreo masa vecina. E ca o adunare a mortilor, unde e o moleseala si un plictis general. Practic nici nu ai cum sa spui ca te duci acolo "sa te distrezi". Mai degraba te duci ca nu ai unde sa te plictisesti si sa futi niste bani. (Ce-i drept, Iasul e cam mort in privinta crasmelor "de rockeri".)
Reflexul pavlovian functioneaza perfect in cazul asta. Oamenii, obisnuiti cu "vremurile bune", s-au invatat sa mearga in taverna. S-au invatat ca acolo mai vine "lumea". Sa se vada cu "lumea". Dar prea putin au de gand sa faca asta, pentru ca oricum nu prea mai vorbesc multi intre ei fiindca acuma se privesc chioras, pentru ca au mai plecat unii si au aparut necunoscuti in grupurile vechi. Dar trebuie sa semneze condica de prezenta. Sa ii vada ceilalti ca sunt acolo. Ca nu au murit, ca mai exista si au viata sociala. Ca au o prietena sau un prieten nou. Si nu s-a oprit viata lor la prostul/proasta de la masa din capat. Pentru ca nu suporta ideea sa nu stie cu cine s-a mai combinat fostul(a) intre timp. Ca poate e prea greu sa pui la cale o iesire in care sa trebuiasca sa fii inventiv, cand ai o rutina care te asteapta cu bratele deschise, si cine stie, poate ca prin minune o sa fie in seara "asta" la fel ca inainte, sau poate apare vreo figura noua si un subiect nou de barfa. Unii nu pot sta fara portia zilnica de fum de taverna. Vin acolo si se inghesuie ca in lagar, pentru a avea parte decat mai putin oxigen si cat mai mult Zyklon B.
Ok, contextul general al tavernei fiind oarecum zugravit (din prisma perceptiei mele inguste, desigur), pot povesti despre acea seara de cantari live. S-a vrut a fi ceva mai altfel decat seri din alea cu obositi chelbosi care fac coveruri de blues. Au venit formatii rock, de prin alte orase. Din punct de vedere tehnic, au cantat bine. Sonorizarea a fost facuta bine, deci reteta succesului.
Insa problema este urmatoarea: compozitia. Erau in majoritate piese originale, cum ar veni, nu coveruri. Dar suna atat de plagiat, ca si cum ar face un mic Frankenstein insipid facut din 20 de formatii. Nu se pune problema ca nu ar sti sa cante, poate unii din ei au studiat si muzica. Dar nu aud pe niciuna din formatiile astea proaspete sa vina cu ceva, cu un acord, cu o linie melodica, cu o schimbare de ritm care sa imi capteze atentia. E ca si cum ar lua niste sabloane ultra-uzate, care gadila molcut urechea, si le e frica sa "indrazneasca" sa inventeze. Ritmuri monotone, motive batatorite de la alte formatii mai vechi si la fel de lipsite de creativitate, scrie "made in Romania" pe melodiile lor.
Si ghiciti care sunt momentele lor de glorie in prestatie? Cele in care fac cate un cover obosit. La niste piese atat de uzate moral si de ras-interpretate de alte N formatii incat li s-a sters orice urma de personalitate si nu mai exprima nimic.
Prima formatie (nu le mai tin mine numele la niciunul, si trebuia sa fiu lovit in cap sa-mi iau aparatul sa le fac poze) au avut bunul simt sa interpreteze piesele lor. Suna a Alternosfera si a inca ceva, dar fara sintetizator si fara dulcele accent moldovenesc. Era clar ca erau niste copii foarte dornici sa faca ceva, sa cante ceva, dar nu prea au idee ce. De laudat entuziasmul, dar asta nu ma incalzeste daca nu-i roade si viermisorul creativ. Daca as face muzica, nu as face compromisuri. Nu as canta ceva decat daca as simti ca nu-mi dau pace niste acorduri, niste versuri, niste idei pe care le am in cap. Nu as canta de dragul de a-mi face poze pe scena si de a agata proaste innebunite dupa "formationisti de profesie". Le-as rupe degetele la aia care fut menta toata ziua prin crasme si se lauda la fraierii dispusi sa-i asculte cu ce cantari si repetitii pun ei la cale si in ce formatii anonime au mai intrat, cand de fapt nu iese nimic din mana lor.
A doua formatie pareau mai cu experienta, mai versati. In prostie. Niste piese si mai proaste. Sunau a oldies. Jumate din piese chiar erau cover, iar celelalte erau si mai schimonosite pentru a semana cu ceva care prinde bine la lumea care vrea sa se simta bine. Cel mai mult m-a agasat "momentul Bon Jovi". Au inceput astia sa cante It's My Life. Gata, jumate din taverna deja era in extaz. "Heeei, stiu si eu piesa asta, pot rezona si eu cu ce zdranagani acolo!" Mai erau si niste cupluri pe-acolo, care pana atunci beau si trancaneau plictisite, dar brusc au devenit romantice. Ca la un semn, s-au ridicat, s-au imbratisat dragastos, s-au pupat si au inceput sa danseze. Copii, acum e momentul sa fim romantici! Doar canta Bon Jovi, ce pula mea? (Cuplurile astea in cateva luni or sa se desparta si or sa se certe ca la usa cortului, va spun sigur. Si or sa vina fiecare in taverna sa se uite chioras unul la altul.)
Pe mine ma arde la ficati sa ma gandesc ca am nevoie de romantism din asta ieftin ca sa ma simt aproape de o fata. Ca ce canta un prost sau altul ma canalizeaza spre o stare "spontana" de amor. Am marele noroc ca prietena mea nu rezoneaza la asa ceva si nu are revelatii din astea spontane pe fond muzical de 2 lei. Ce e intre noi e mult mai profund si mai lipsit de asemenea contexte derizorii, nu avem nevoie sa ne spuna Bon Jovi sau Queen ca trebuie sa ne iubim.
A 3-a formatie a fost cu noroc. Niste tineri simpatici, au cantat un fel de gothic, voce feminina, acompaniata cu ceva voce urlata. Tanara de la voce avea o combinatie interesanta de voce, lipici la public, aspect placut si miscari lascive incat sa ridice sictiritii de la mese si sa aplaude. Chitaristul era un baietel, sau cel putin asa parea, foarte comic. Gesturile figurii sale aratau ca se distreaza copios cantand si nu se ia prea in serios, cum fac majoritatea. Era oarecum "cartoony" omul. Mic si slab, cu un nas mare si coroiat, fata ascutita si parul blund, tuns pana la barbie, avea o voce din aia urlatoare foarte "coioasa", disproportionata cu fizicul lui maruntel si privirea inocenta. Omul ala m-a inveselit si mi-a transmis o stare de bine. Felicitari! Canta foarte bine la chitara, iar piesele sunau ceva mai inchegat si mai original. Ceea ce s-a vazut si in reactia publicului. Pana nu au facut vreo 2 bis-uri nu i-au lasat sa plece. Ceea ce m-a dezamagit a fost coverul de final. Ma asteptam sa faca un cover, dar speram sa aleaga o piesa deosebita. Din pacate m-am inselat. Se pare ca nu scap nicaieri de blestemul Freddie Mercury. Cand mi-am dat seama ca incep sa aud Show Must Go On imi venea sa imi trag un glont in cap. (Evident, lumea care participa la urale era hiper-extaziata) De ce trebuie sa tranteasca toti cate un Queen acolo? Sa fiu recunoscator ca nu au incheiat cu We Are The Champions?
Dupa concert s-a continuat cu o tentativa de rockoteca, si am baut mai departe cu corporatistii mei dragi...
marți, 15 septembrie 2009
I Love Ronald, I Raped His Hole
De cand am devenit un porc corporatist imputit, am inceput sa ma comport ca atare. Am inceput sa ma dedau la placeri mic burgheze, sa pun la cale mici "golanii" impreuna cu colegii mei corporatisti. Am inceput sa comand mancare, sa ma fandosesc cu tigari parfumate, sa merg cu taxi-ul, sa beau vin la sticla, sa ies "la un tenis", sa mananc de la McDonald's. E clar, purgatoriul ma asteapta cu bratele deschise.
Apropo de McDonald's, serile trecute m-a trecut brusc o pofta din aia crunta, nestavilita, dupa niste "junk food" mai de doamne-ajuta. Si asa am ajuns sa calc in taraba aia odioasa in care isi fac copchiii toparlanilor zilele de nastere si in care se aduna babuinii de bani gata sa manace occidental, dar in limitele legii islamice. Am intrat acolo si am scanat imprejurimile sa vad si eu ce persoane se aduna sa stea la masa acolo, in cadrul ala bolnav, plin de culori, Spidermani, masinute, floricele, poze cu adolescenti slabi, frumosi si zambitori mancand mancarea care a dus America la un colaps biologic in materie de pondere a supraponderalilor (hahaha, ce joc de cuvinte tare am facut, hahaha). 3 categorii am identificat la acea ora (era ceasul vreo 8):
- mamici/tatici cu plod/plozi, dupa imbracaminte probabil niste semi-parveniti sau din aia care "au facut italia", mai ies si ei "in oras", sa distreze copilu';
- grase emo-ide. Dur, viata e naspa, lumea ne uraste ca suntem grase. Hai sa ne inecam amarul la McD's. O sa le-aratam noi lor!
- pakistanezi/indieni... generic denumiti "babuini"(impreuna cu arabii, dar aia is ceva mai frumosi). Ba, da urati sunteti! Cum pula mea puteti sa va uitati in oglinda si sa mai iesiti in oras dup-aia? Cum zicea Chris Tucker in Rush Hour: "you are third world ugly". Pe langa voi, negrii din Africa is frumosi. Or fi avand aia trasaturi de cimpanzei, buzoaie cat casa si borcane de nas, dar au o piele lucioasa, negrul ala frumos si alura corpului oarecum gratioasa. Dar voi...vai de capul vostru! Niste trasaturi caricaturale, parul ala facial stufos, des, negru, sarmos si scarbos (inclusiv la femei), ochii aia spanchii si pielea aia gretoasa, mata, inchisa la culoare, de un maroniu-verzui, dar colorata inegal, de parca sunteti nascuti cu model de camuflaj sau aveti hepatita si inca vreo 10 boli cronice din nascare. In general mici de statura, mai ales femeile care-s ca niste pigmee sfrijite si schimonosite. As putea umple 2 articole cu cat de urati sunteti, dar ma opresc aici. Ce mai, scrie lumea a 3-a pe voi. Cand va aud cu accentul ala de engleza de balta indian-style imi vine sa vomit. Dar cel mai tare ma intriga (si ma enerveaza) de unde aveti voi bani sa va platiti studiile (medicina, desigur, deci ani buni, nu ca la cacatu de informatica pe care il fac eu 3 ani) si sa futeti menta la modu scump aici, cand in Pakistan o familie traieste cu 150 de euro pe luna in cazuri fericite. Sigur sunteti si voi niste progenituri de parveniti si de exploatatori ai noianului ala de populatie tinuta in plin Ev Mediu in secolul XXI. Asa ca nu vreau sa prind pe careva ca-mi fute capul sa fiu tolerant si prietenos, si sa socializez politicos cu "oaspetii nostri". Sunt urati, neplacuti, au toti acelasi mod de a vorbi, de a zambi cretin strainilor, de parca ar fi niste clone, si mimeaza un occidentalism superficial, cand de fapt obiceiurile de lumea a 3-a sunt puternic inradacinate. Si eu vorbesc in cunostinta de cauza, am interactionat cu asemenea specimene, nu mananc rahat de pe pereti.
Revenind la fast food-ul respectiv... e clar ca nu puteam sta in locul ala , in asemenea companie (eram si singur), si sa il mai vad si pe clovnul ala sinistru, Ronald, cum ma fixeaza cu privirea din pozele alea in marime naturala. Mi-ar fi stat mancarea in gat. Cand il vad pe clovnul ala, ma gandesc invariabil la un film cu ceva scabros, cu sodomie, cu chestii perfide cu minori. Nu mi-as lasa copilul in prezenta unui clovn care arata ca ala.
Deci mi-am luat mancarea la pachet si mi-am luat talpasita, ca sa ma indrept spre o taverna unde m-au silit niste colegi corporatisti sa merg, ca cica se tineau niste cantari live. Si cum mancam eu ca marletul, pe strada, din mers, am realizat ca porcaria aia de "carne" are gust de orice altceva decat carne. Nu aducea nici macar la ideea de carne de porc, sau vita sau ce pisici moarte mai pun aia in chestiile astea. Dar avea gust bun. Avea gust a ceva care-ti vine sa tot mai mananci. A ceva nesanatos, dar care te imbie, la fel ca si fumatul sau alt viciu. Si dedea si o senzatie stranie de satietate dupa aia. Am mancat 2 hamburgheri, dar parca mancasem 2 pizza. Marketing pur: totul pentru a ramane si cu senzatia de multimire ca ai dat banii pe ceva ce ti-a satisfacut cu succes o nevoie. Va dati seama ce cacaturi pun astia in mancarea aia? Cate chimicale, cat de artificial e totul intr-o chifla simpla cu carne? Cred ca si painea aia era sintetica. Cum dracu sa iti simti stomacul ultra-plin mancand maxim 100 de grame de carne tocata, cu putintica paine si o lingura de sos? Dar na, efectul scontat a fost obtinut si eu am fost multumit. Oricum beau Cola si toata gama aia radioactiva de sucuri in fiecare zi, asa ca nu mai conteaza.
Un mic fapt hilar: mergand in pas alert spre taverna respectiva si molfaind ca taranul, am ajuns pe o alee mai dosnica, situata intre case mici (cu garduri, curti, caini, tot tacamul). In fata mea mai mergeau niste cetateni, la vreo 20 de metri. Va dati seama, latraturile de pe lume. Harmalaie cu hau-hau de nota 10. Ii latrau cainii pe aia de n-aveau aer. Pula mea, doar is caini, trebuie sa latre ca doar is in curtea lor. Tre' sa se prefaca utili. Dar cand am trecut si eu pe langa ei, nimic. Ma asteptam la o portie serioasa de hau-hau, ca doar si eu treceam prin furcile caudine. Primul caine pe care l-am vazut a inceput sa scheaune. Urmatoare curte cu caini avea 2. Si ei tot la fel au scheunat cand am trecut pe langa el. Al patrulea tot asa. Restul nu au scheunat, dar nici nu m-au latrat. M-au lasat in pace. M-am mirat, ca nu era fireasca situatia. Explicatia mea a fost urmatoarea: cred ca era de la hamburgher; saracii caini or fi mirosit ticalosia si ori le-am facut o pofta cumplita de le-a venit sa scheaune, ori ma compatimeau amarnic pentru ca mancam din porcaria respectiva. Poate pana si cainii isi dau seama cat e de nociva. I'm lovin' it!
Episodul cu taverna il voi relata maine. Acu mi-e lene sa mai scriu.
luni, 24 august 2009
Alt blog
Da, stiu ca blogul acesta este pentru voi hrana spirituala fara de care ati trece mai greu peste zilele cenusii, iar sfaturile date aici de mine sunt perle de intelepciune inestimabile (unii idioti chiar iau totul in serios si cred ca eu dau sfaturi si povete aici, nu s-au prins ca 90% e scris la misto). De aceea vreau sa va hranesc si intelectul si geniul artistic din fiecare cu alte sfaturi, mai practice de data asta: cum sa prelucram poze.
Cum? Ati ghicit: Cu Photoshop! 5 ani de experienta in porcaria aia de program ma califica sa dau niste sfaturi decente la probleme de care unii se impiedica frecvent si le ies carcalaci in loc de ce si-au propus ei sa faca amaratei alea de poze. De cate ori am facut greseala sa-mi arunc ochii pe bordelul ala de hi5, retina mi s-a incretit de la ce poze grotesc editate am vazut pe la diversi pitziponci si pitzipoance. Aia poate oricum nu au nicio speranta de mantuire, dar sper ca restul oamenilor (mai inteligenti) pot afla de la mine niste trucuri simple pentru a obtine efecte elegante si a imbunatati o poza, nu pentru a o mutila.
Deci pentru cei care nu au chef sa vada cum fac eu spume la dejte aici si au chef sa afle ceva util in domeniul fotografiei digitale, astept orice intrebare sub forma de comment-uri publice pe http://photoshopcuannatar.wordpress.com/
Cum? Ati ghicit: Cu Photoshop! 5 ani de experienta in porcaria aia de program ma califica sa dau niste sfaturi decente la probleme de care unii se impiedica frecvent si le ies carcalaci in loc de ce si-au propus ei sa faca amaratei alea de poze. De cate ori am facut greseala sa-mi arunc ochii pe bordelul ala de hi5, retina mi s-a incretit de la ce poze grotesc editate am vazut pe la diversi pitziponci si pitzipoance. Aia poate oricum nu au nicio speranta de mantuire, dar sper ca restul oamenilor (mai inteligenti) pot afla de la mine niste trucuri simple pentru a obtine efecte elegante si a imbunatati o poza, nu pentru a o mutila.
Deci pentru cei care nu au chef sa vada cum fac eu spume la dejte aici si au chef sa afle ceva util in domeniul fotografiei digitale, astept orice intrebare sub forma de comment-uri publice pe http://photoshopcuannatar.wordpress.com/
vineri, 14 august 2009
Uite sexu, nu e sexu
Buna, dragii mei.
Astazi Annatar va sfatuieste cu urmatoarea sugestie: celibatul generalizat. Cea mai buna solutie pentru orice problema. N-o sa mai aiba nimeni probemele ca nu-l mai place sexul opus, n-o sa mai trebuiasca sa spunem atatea minciuni sub forma de complimente si in vreo cateva decenii n-o sa mai existe specie umana, ceea ce ar face un bine imens planetei. Gata, terminam balciul si dam stingerea.
In acelasi timp ne-ar scuti pe NOI, masculii (ca sa inlatur orice urma de indoiala a anonimilor), de oboseala, bataile de cap si risipa de energie generate de problema pe care vreau s-o tratez azi pe scurt: asa-zisele "mixed signals". Ceea ce urasc cu cea mai mare voluptate la comportamentul speciei feminine. Nu este nimic mai pervers si mai parsiv decat semnalele astea confuze.
Faptul ca de n ori se intampla sa percepem o anumita intentie a ei, pentru ca la momentul adevarului sa ne izbim de un zid de gheata nu numai ca este al dracului de frustrant, ci ne face uneori sa ne punem intrebari: "Bah oare am inteles eu gresit? Oare sunt chiar asa de prost incat sa cred altceva decat era in realitate? Mai trebuie sa ies si eu in lume? Oare m-am purtat atat de penibil incat s-a intors proasta la 180 de grade?" Ne face sa ne indoim de noi, sa ne clatinam singuri intregul sistem de valori si de judecata. Ne face sa analizam rational tot "filmul".
Vestea buna este ca nu are sens sa analizezi nimic rational, pentru ca la asemenea faze ele NU RATIONEAZA. Cand te aduc cu tricoul scos si cu pantalonii in vine ca apoi sa te trimita la plimbare, la ele nu functioneaza un singur neuron sanatos. Daca nu te pierzi, vei asista la o invalmaseala de reactii stupide, fara nicio justificare coerenta si de scuze penibile, facute pentru a indulci cacatul si pentru a incerca sa scape "nesifonate" din absurdul dezlantuit.
Nu are sens sa-ti faci procese de constiinta, ca poate ai gresit tu cu ceva, decat daca ai fost extrem de insistent, de vulgar si ti-au curs balele intr-un mod cel putin jenant; dar in cazul ala e clar ca esti vreun cocalar sau vreun tocilar cu retard social, si n-ai sa-ti pui intrebarile alea si n-o sa-ti planga nimeni de mila.
Paradoxul e ca si ele au instinct sexual, uneori poate mai aprig decat al nostru. Poate uneori imaginatia lor zburda mai murdar decat a noastra. Dar instinctul social, frica de o ipotetica barfa negativa, vreun schelet de prin dulap ce o bantuie din adolescenta, frica de a nu se simti "in defect" sau ca pierd controlul situatiei le paralizeaza orice intentie fireasca si mai ales orice actiune rationala. Presupunand prin absurd ca o persoana rationala este coplesita de asemenea complexe sau temeri la fel de absurde, acea persoana ar face la timp o alegere, pentru a evita penibilul si a nu il enerva pe celalalt. Dar ele nuuuuuu.... vor sa stea cu curul in doua barci. Le place sa se simta dorite, dar nu sa se si expuna. Cum e aia cu "...si cu sufletu-n rai"?
-"Vai, iarta-ma, dar nu stiu ce vreau! Credeam ca asta imi doresc si eu dar blablabla" Atunci stai in ma-ta-n cur si hotaraste ce vrei, si dup-aia sa vorbesti cu mine. Eu n-am timp sa ard la foc mic sperand sa vrei ceva. Masculii au marele merit ca in materie de viitor apropiat isi stabilesc clar si fara dubii ce vor. Nu pornesc o actiune fara intentia clara de a o finaliza. La termen lung...aici e buba. Se cam inverseaza rolurile, dar aici e alta discutie.
Eu sunt in mare parte hedonist. Nu-mi refuz placerile imediate atata timp cat nu incalca vreun principiu clar sau vreun angajament luat cu seriozitate fata de cineva. Nu complic lucrurile cu moralitate de carton sau cu constrangeri de ordin social. Insa multe din ele fac tocmai invers. Multe si-o trag "social". Degeaba le fute vreunul de le sar penele. Daca nu au cui povesti, e degeaba. Daca nu se mai gasesc vreo 2-3 proaste care sa le confirme validitatea cuceririi e ca si cum n-ar fi avut experienta asta. Daca nu rezuma totul la o barfa delicioasa care sa le puna intr-o oarecare lumina buna nu e valabil. Daca esti cu ea si la un moment dat ii trece prin cap ca prostele alea ar dezaproba-o, o sa te lase cu ochii in soare fara drept de apel chiar daca moare de pofta sa te aiba.
Din pacate mesajele contradictorii nu se rezuma la asta. Merg si mai departe. Pana si in tinuta vestimentara. De exemplu, metalistele alea dure. Da dure, taica. Care se machiaza ca niste diavolite, se imbraca in latex, ciorapi de plasa, corsete minuscule, zgarzi la gat, lanturi, piercing-uri exotice, tot tacamul, de zici ca sunt cazute dintr-un film cu sadomasochisti sau ca sunt vreo succubus din clipurile de la Cradle of Filth. Cand le vezi, zici ca alea sunt Sodoma si Gomora pe 2 picioare. Ca se ard numai in fund cu oricine, numai alcool sa fie suficient. Dar, surpriza, printre ele se afla cele mai Maica Tereza cu putinta. Vei gasi niste frigide si niste sfioase de-ti vine sa borasti. Si pentru ce toate astea? Pentru ce isi petrec 2-3 ore pe zi ca sa arate asa cand de fapt sunt "fata buna a mamei si a tatii"? Ca sa starnesca fantezii nu tocmai din cele mai onorbile, gratuit?
Sau cele care sa dau mari pornaciuni, care se lauda ca fac si dreg, ca daca incapi pe mana lor ai sa-ti schimbi perceptia despre sex. Care se dau mari artiste in iubire, da habar n-au sa puna mana pe o putza sculata. Nevoia lor de a fi dorite cu orice pret se bate in cap cu mentalitatea de fata cuminte si ne face pe noi sa ne smulgem parul din cap. Ia si-ti fa temele, 'tu-ti gura ma-ti de prefacuta, pregateste-te corespunzator pretentiilor, si dup-aia sa-ti fluturi coada de "mare acrobata" pe la nasul meu! Ca daca stai ca vaca la muls sau te trantesti pe spate teapana ca scandura nu ma aduci in extaz.
Ultimul exemplu pe care vi-l dau mi se pare cel mai elocvent pentru cata prostie pot inmagazina unele femele. El, vai de capu lui, distrus dupa o relatie de 5 ani de "mixed signals", plina de "te iubesc pana la adanci batraneti, dar maine deja te-am inselat cu un necunoscut", de minciuni sfruntate (dar convingatoare ce dau dependenta), vede in final o gura de aer proaspat: o fosta colega il cheama in Germania, ca se "simte singura, are nevoie de cineva aproape, etc". Iuhuuu! O luna de stat moca in Germania, si de futut in nestire. Ce poate fi mai frumos? Ce credeti ca-l astepta de fapt acolo? O tipa plictisita, mai rece ca un iceberg, care nici macar nu vrea sa se sarute, care il tine in casa, ca nu are chef de iesit fiindca lancezeste dupa nu stiu care fost gagiu sau nu stiu ce cacat are "de lucrat pentru faculta" (n-am timp sa o cred). De asta apar crimele fara niciun motiv aparent.
Deci mai bine renuntam cu totul la instinct sexual, ne retragem in manastiri, si evitam penibilul si ipocrizia care planeaza si peste masculi, si peste femele, si toata tevatura asta jenanta care orbiteaza in jurul unui lucru simplu: reproducerea cu prezervativ.
Astazi Annatar va sfatuieste cu urmatoarea sugestie: celibatul generalizat. Cea mai buna solutie pentru orice problema. N-o sa mai aiba nimeni probemele ca nu-l mai place sexul opus, n-o sa mai trebuiasca sa spunem atatea minciuni sub forma de complimente si in vreo cateva decenii n-o sa mai existe specie umana, ceea ce ar face un bine imens planetei. Gata, terminam balciul si dam stingerea.
In acelasi timp ne-ar scuti pe NOI, masculii (ca sa inlatur orice urma de indoiala a anonimilor), de oboseala, bataile de cap si risipa de energie generate de problema pe care vreau s-o tratez azi pe scurt: asa-zisele "mixed signals". Ceea ce urasc cu cea mai mare voluptate la comportamentul speciei feminine. Nu este nimic mai pervers si mai parsiv decat semnalele astea confuze.
Faptul ca de n ori se intampla sa percepem o anumita intentie a ei, pentru ca la momentul adevarului sa ne izbim de un zid de gheata nu numai ca este al dracului de frustrant, ci ne face uneori sa ne punem intrebari: "Bah oare am inteles eu gresit? Oare sunt chiar asa de prost incat sa cred altceva decat era in realitate? Mai trebuie sa ies si eu in lume? Oare m-am purtat atat de penibil incat s-a intors proasta la 180 de grade?" Ne face sa ne indoim de noi, sa ne clatinam singuri intregul sistem de valori si de judecata. Ne face sa analizam rational tot "filmul".
Vestea buna este ca nu are sens sa analizezi nimic rational, pentru ca la asemenea faze ele NU RATIONEAZA. Cand te aduc cu tricoul scos si cu pantalonii in vine ca apoi sa te trimita la plimbare, la ele nu functioneaza un singur neuron sanatos. Daca nu te pierzi, vei asista la o invalmaseala de reactii stupide, fara nicio justificare coerenta si de scuze penibile, facute pentru a indulci cacatul si pentru a incerca sa scape "nesifonate" din absurdul dezlantuit.
Nu are sens sa-ti faci procese de constiinta, ca poate ai gresit tu cu ceva, decat daca ai fost extrem de insistent, de vulgar si ti-au curs balele intr-un mod cel putin jenant; dar in cazul ala e clar ca esti vreun cocalar sau vreun tocilar cu retard social, si n-ai sa-ti pui intrebarile alea si n-o sa-ti planga nimeni de mila.
Paradoxul e ca si ele au instinct sexual, uneori poate mai aprig decat al nostru. Poate uneori imaginatia lor zburda mai murdar decat a noastra. Dar instinctul social, frica de o ipotetica barfa negativa, vreun schelet de prin dulap ce o bantuie din adolescenta, frica de a nu se simti "in defect" sau ca pierd controlul situatiei le paralizeaza orice intentie fireasca si mai ales orice actiune rationala. Presupunand prin absurd ca o persoana rationala este coplesita de asemenea complexe sau temeri la fel de absurde, acea persoana ar face la timp o alegere, pentru a evita penibilul si a nu il enerva pe celalalt. Dar ele nuuuuuu.... vor sa stea cu curul in doua barci. Le place sa se simta dorite, dar nu sa se si expuna. Cum e aia cu "...si cu sufletu-n rai"?
-"Vai, iarta-ma, dar nu stiu ce vreau! Credeam ca asta imi doresc si eu dar blablabla" Atunci stai in ma-ta-n cur si hotaraste ce vrei, si dup-aia sa vorbesti cu mine. Eu n-am timp sa ard la foc mic sperand sa vrei ceva. Masculii au marele merit ca in materie de viitor apropiat isi stabilesc clar si fara dubii ce vor. Nu pornesc o actiune fara intentia clara de a o finaliza. La termen lung...aici e buba. Se cam inverseaza rolurile, dar aici e alta discutie.
Eu sunt in mare parte hedonist. Nu-mi refuz placerile imediate atata timp cat nu incalca vreun principiu clar sau vreun angajament luat cu seriozitate fata de cineva. Nu complic lucrurile cu moralitate de carton sau cu constrangeri de ordin social. Insa multe din ele fac tocmai invers. Multe si-o trag "social". Degeaba le fute vreunul de le sar penele. Daca nu au cui povesti, e degeaba. Daca nu se mai gasesc vreo 2-3 proaste care sa le confirme validitatea cuceririi e ca si cum n-ar fi avut experienta asta. Daca nu rezuma totul la o barfa delicioasa care sa le puna intr-o oarecare lumina buna nu e valabil. Daca esti cu ea si la un moment dat ii trece prin cap ca prostele alea ar dezaproba-o, o sa te lase cu ochii in soare fara drept de apel chiar daca moare de pofta sa te aiba.
Din pacate mesajele contradictorii nu se rezuma la asta. Merg si mai departe. Pana si in tinuta vestimentara. De exemplu, metalistele alea dure. Da dure, taica. Care se machiaza ca niste diavolite, se imbraca in latex, ciorapi de plasa, corsete minuscule, zgarzi la gat, lanturi, piercing-uri exotice, tot tacamul, de zici ca sunt cazute dintr-un film cu sadomasochisti sau ca sunt vreo succubus din clipurile de la Cradle of Filth. Cand le vezi, zici ca alea sunt Sodoma si Gomora pe 2 picioare. Ca se ard numai in fund cu oricine, numai alcool sa fie suficient. Dar, surpriza, printre ele se afla cele mai Maica Tereza cu putinta. Vei gasi niste frigide si niste sfioase de-ti vine sa borasti. Si pentru ce toate astea? Pentru ce isi petrec 2-3 ore pe zi ca sa arate asa cand de fapt sunt "fata buna a mamei si a tatii"? Ca sa starnesca fantezii nu tocmai din cele mai onorbile, gratuit?
Sau cele care sa dau mari pornaciuni, care se lauda ca fac si dreg, ca daca incapi pe mana lor ai sa-ti schimbi perceptia despre sex. Care se dau mari artiste in iubire, da habar n-au sa puna mana pe o putza sculata. Nevoia lor de a fi dorite cu orice pret se bate in cap cu mentalitatea de fata cuminte si ne face pe noi sa ne smulgem parul din cap. Ia si-ti fa temele, 'tu-ti gura ma-ti de prefacuta, pregateste-te corespunzator pretentiilor, si dup-aia sa-ti fluturi coada de "mare acrobata" pe la nasul meu! Ca daca stai ca vaca la muls sau te trantesti pe spate teapana ca scandura nu ma aduci in extaz.
Ultimul exemplu pe care vi-l dau mi se pare cel mai elocvent pentru cata prostie pot inmagazina unele femele. El, vai de capu lui, distrus dupa o relatie de 5 ani de "mixed signals", plina de "te iubesc pana la adanci batraneti, dar maine deja te-am inselat cu un necunoscut", de minciuni sfruntate (dar convingatoare ce dau dependenta), vede in final o gura de aer proaspat: o fosta colega il cheama in Germania, ca se "simte singura, are nevoie de cineva aproape, etc". Iuhuuu! O luna de stat moca in Germania, si de futut in nestire. Ce poate fi mai frumos? Ce credeti ca-l astepta de fapt acolo? O tipa plictisita, mai rece ca un iceberg, care nici macar nu vrea sa se sarute, care il tine in casa, ca nu are chef de iesit fiindca lancezeste dupa nu stiu care fost gagiu sau nu stiu ce cacat are "de lucrat pentru faculta" (n-am timp sa o cred). De asta apar crimele fara niciun motiv aparent.
Deci mai bine renuntam cu totul la instinct sexual, ne retragem in manastiri, si evitam penibilul si ipocrizia care planeaza si peste masculi, si peste femele, si toata tevatura asta jenanta care orbiteaza in jurul unui lucru simplu: reproducerea cu prezervativ.
miercuri, 5 august 2009
Children of Boredom
"Russian teens have now new fun. They dare trains.
This is needed to be done fast, because if one is appearing before the train too long before and machinist could see him and start breaking, so they run on the rails just before the train so he couldn’t start breaking and fell down on the rails, then the train moves above the person at his maximum speed, just a few inches from his head and back.
Russian teen girls seem to go for this too."
(sursa: englishrussia.com)
In primul rand as dori sa va multumesc pentru raspunsurile cat de cat mai consistente privitor la discutiile anterioare. M-a amuzat teribil disputa asupra primei cifre a CNP-ului meu, iar faptul ca cineva STIE ca sunt fata m-a facut sa ma simt in contact mai strans cu latura mea feminina. Desi mi-este imposibil sa fiu de acord cu o parte din comentarii, n-am sa stau acum sa fac razboi de gherila cu cei care comenteaza (mai mult sau mai putin pertinent) pentru ca altfel blogul acesta si-ar pierde total scopul pentru care a fost creat. Cei carora le place ce citesc aici vor urmari in continuare si asta ma bucura, iar daca cei pe care ii dezgusta ce scriu eu vor urmari in continuare postarile mele ma bucura la fel de mult, pentru ca inseamna ca sunt masochisti. Eu sunt un mare sustinator al masochismului (fara a-l practica): daca tii neaparat sa suferi, apoi sufera, tata! Cu cat sunt mai multi care isi provoaca singuri suferinta si neplacere in jurul meu eu sunt cu atat mai fericit. O singura mentiune am totusi: la intrebarea cu "cine e mai castigat?" Cu siguranta eu, pentru ca ultima pagina dedicata unui comentariu precedent mi-a adus audienta record fata de cele anterioare.
Acum inapoi la caprele noastre: citatul si pozele date la inceputul paginii sunt absolut reprezentative pentru un sindrom care caracterizeaza generatia careia ii apartin si chiar a celor mai tinere: plistiseala crancena, starea cumplita de angoasa si blazare, de lipsa de sens, pe care o simte atata populatie tanara. E interesant sa vezi la ce se ajunge uneori din lipsa unei preocupari, din suprasaturarea pana la refuz cu informatii mai mult sau mai putin utile si "divertisment". Au ajuns sa caute niste senzatii atat de extreme pentru a mai simti ceva. Sunt atat de amortiti si de sictiriti, atat de ingloditi in banal si rutina, incat trebuie sa-si riste viata pentru o fractiune de secunda de adrenalina, un milimetru fiind de ajuns ca "distractia" lor sa se transforme instant intr-un dus caldut de creieri imprastiati, organe interne sfartecate, sange si aschii de oase.
Alta data i-as fi condamnat in stil inchizitionist. Copchii tampiti. Sa puna mana pe carte. Dar tind acum sa-i vad ca pe niste victime al unui fenomen foarte amplu, niste produse ale unei educatii improvizate oferita de parintii nostri si de restul socetatii acestea defecte si putrede. Dar asta nu-i absolva complet de vina, caci mai exista si modele pozitive si libertate de alegere. Ceea ce imi permite sa ma cac putin in capul lor si al restului de mase de tineri dezorientati.
Vorbesc de simptome pe care si eu le resimt, ca doar traiesc in acelasi mediu. Al monotoniei, al verilor pline de sperante si de planuri din care se alege doar cacatul si raman doar caldura si tantarii. Al zilelor moarte de pe bancile scolii. Al acelorasi vome purulente varsate la televizor, pe net, de la profesori, de la parinti etc. al vorbelor spuse de complezenta, al relatiilor incepute pentru "a nu fi singur". Al barfelor cretinoide, al discutiilor despre vreme sau despre "pizde", al zambetelor fortate, al imbratisarilor cu straini, al pupatului pe obraz cu cineva despre care nu ai nicio parere.
Toate lucreaza constant, metodic si sigur la un lucru, la erodarea individului si la hiper-plictisirii lui. Nu-ti mai vine sa citesti, nu-ti mai vine sa produci sau sa mai dezbati idei, nu-ti mai vine sa iubesti cu adevarat, nu-ti mai vine sa fii sincer. E de cacat sa spui ce simti. Patetismul e "lame". Drama e "outdated". Entuziasmul e semn de boala. Evident ca aceste "fructe oprite" exista in fiecare, dar toti muncesc asiduu pentru a le ascunde si pentru a le transforma in scheleti numai buni de ascuns in dulap. Acum nimeni nu mai lancezeste. Visul fiecaruia e sa faca sport extrem, sa fie "high", sa simta cat mai multa adrenalina si extaz. Iar cand extazul se transforma in rutina si banalitate... n-are sens sa spun ce urmeaza dupa aia. Eu vreau patetism, vreau dramatism, vreau oameni care isi exprima sentimentele, care se emotioneaza fara a le fi frica sa fie luati de prosti. Si sentimente autentice, nu prefabricate gen "te iubesc. te doresc. fara tine simt ca mor".
Ma uit in jur si vad armate de tineri care nu fac nimic. Carora li se ofera pe tava (bani, informatie, orice) si nu sunt stimulati sa gandeasca, sa produca o idee originala, sa fie utili. A fi util nu inseamna sa ajuti pe cineva, ci macar sa te poti ajuta pe tine. Ce ramane de facut, cand nu ai nicio grija sau contact cu realitatea, cand ai banii si papica asigurate, decat sa o arzi prin crasme cu alti inepti, sa te impopotonezi ca o paparuda pentru a atrage atentia si a compensa cu vidul dinauntru, pentru a munci cu infrigurare pentru a-ti construi o "marca personala" de 2 lei, copiata evident din toate partile. Sa-mi spuna si mie ce are in cap, ce este in stare sa faca, sa produca, sa presteze, sau sa spuna un cacat de imitatie "made in china" de hipster, care la 12 noaptea sta intr-o crasma in voga, cu ochelari de soare, palarie pe cap, pantaloni cu talia prinsa undeva pe langa genunchi si care invarte un baston in mijlocul incaperii ca o maimuta drogata, in speranta ca poate impresioneaza vreo pizda disperata in prag de sinucidere. Sunt pacifist, dar un cap in gura, facut cu avant si simt de raspundere mi se parea cel mai potrivit mod de a exprima cat de mult m-a impresionat individul respectiv.
Mi-e ciuda. Sunt dezgustat. De generatia mea si de categoria mea sociala, uneori chiar de mine sau de ceea ce fac (nici eu nu ma ridic mereu la inaltimea pretentiilor mele). Nu ma refer la cocalari si altii predestinati sa moara in saracie (culturala si spirituala) si ignoranta, care raman orice ar face la stadiul de animale. De la ei nu am pretentii, desi am multe sa le reprosez. Ma refer la cei care au privilegiul unei brume de educatie, care au premisele unei gandiri superioare si ale unei deschideri mai ample a orizontului. Care pot ridica stacheta, dar se trag in jos singuri. Care prefera mocirla. Care in loc sa discute idei, prefera o barfa suculenta. Ei nu au nicio scuza.
Teoria mea este una extremista, radicala si sinistra; avem nevoie de un cataclism: o foamete, un cutremur, un asteroid, un holocaust, de o inchizitie, de frica de bomba nucleara pentru a ne trezi. Pentru a aprecia din nou ce e valoros, pentru a ne scutura de balstul steril din noi si a ne pune mintile si imaginatia la contributie. Pentru ca nevolnicii nu au cum sa asigure progresul. De asta apar razboaiele: nevoia omenirii de selectie naturala. Pacea si bunastarea nu ne prieste prea mult timp.
miercuri, 29 iulie 2009
Back in business
Imi cer scuze cititorilor interesati care poate au asteptat sa mai vars cate ceva pe blog. Dar intre timp am urmat sfatul prietenesc al unuia dintre voi care mi-a zis asa pe ultimul post (citez): "dude, calmeaza-te. have a life". Am incercat si eu sa imi fac rost de o viata, si sa nu mai stau toata ziu pe blog scriind cacaturi.
Lasand gluma la o parte: cat de cretin poti sa fii, cati neuroni trebuie sa ai morti sau muribunzi in creierul ala putrezit ca sa besesti o asemenea ineptie? "DUDE". Ca sa vezi. Urasc apelativul asta, folosit inital de hipioti (care-s pentru mine simbol suprem al ipocriziei, fandoselii pseudointelectuale si al hipertolerantei tampe), suna atat de fals si e exprimarea tipica a fandositului care vorbeste romgleza si cand se duce sa cumpere bors de la "mini-market".
"Calmeaza-te. Have a life". Ei poftim. Sa vezi cat a putut el recepta din toata poliloghia mea. Draga cititorule, te rog si eu prieteneste sa nu mai intri pe pagina asta "ever". Pentru ca daca erai unul din apropiatii mei, e clar ca nu erai atat de imbecil sa comentezi in felul asta. E clar ca ai intrat din greseala pe blogul asta si nu-ti face bine.
Vedeti, oameni buni, el ma tempereaza. Imi zice s-o iau mai incet. Daca as fi mai indispus, i-as spune pe golaneste pe cine as lua-o eu mai incet, si in ce. Pentru ca rahatul asta de blog nu il tin ca sa fiu obectiv, impartial, echidistant in analiza mediului inconjurator. Nu tin un blog ca sa fiu "politically correct". Aici am ales sa-mi exprim liber niste opinii mai radicale, nuantate sau chiar ingrosate flagrant de dragul umorului, pentru ca in general cititorul se amuza si este captivat de exagerari, de "sarit calul", si nu de cate o barbologie plictisitoare a vreunei pizde (feminine sau masculine) care face pe blog exercitiile literare pe care ar fi trebuit sa le faca intr-a 9a si a 10 la eseurile de la romana in loc s-o arda la rece prin crasme.
Aici e si greseala mea, ca nu am scris nimic introductiv despre mine si acest blog. Ca nu am pus niste semne mari cu explicatii ca unele lucruri scrise reprezinta niste analogii, niste micro-studii de caz in tuse groase (sau grosolane) pentru a puncta niste lucruri mai subtile, de obicei negative. Am plecat de la premisa ca cel care va ajunge sa citeasca aici are un nivel de inteligenta suficient de mare si o perceptie mai fina, incat sa nu trebuiasca note de subsol la ce scriu. Nu simt nevoia sa pun poze de vacanta si sa spun ce frumoasa este viata. Viata mea in sine nu este interesanta ca material de lectura, ci poate doar rabufnirile mele nervoase, imbinate cu sarcam, pentru a disipa incrancenarea. Asa ca nu ma voi calma, nu ma voi tempera de dragul tau, ca sa devin la fel de insipid si lipsit de imaginatie ca tine, draga comentatorule.
Si chestia cu "have a life" e dementiala. El/ea crede ca toata viata mea patetica se rezuma la stat in fata unui blog. Ca asta e singurul meu mod de a face fata realitatii si de a-mi refula frustrarile reprimate. Afla ca trebuie sa AI o viata ca fii in stare sa scrii despre tipologiile umane pe care le-am descris acolo, sa ai o experienta de viata si interactiune umana destul de variata. Mi-a luat 15 minute ca sa scriu o pagina, iar tie probabil 5 minute ca sa citesti pe sarite articolul ala si sa scoti din tine prostia aia. Cine e mai castigat?
PS: (aviz cretinilor) Nu am nimic impotriva comentariilor in contradictoriu, oricat ar fi poate de stupide, dar cat timp se prezinta si cu niste argumente. Cand este vorba de macar 3 propozitii care sustin alt punct de vedere. Dar un comentariu trantit ca o flegma, numa ca "mi-o zica" scurt ma scoate din sarite. Cei care le fac sunt printre cei mai mari cretini. Sunt cei care nu-s in stare sa spuna nimic, dar se pricep sa strambe din nas. Limbrici.
@Zytahar: stiu ca nu este total incurabil cancerul, dar spune-i treaba asta lui Hartan. Sau fetitei lui mai bine.
Lasand gluma la o parte: cat de cretin poti sa fii, cati neuroni trebuie sa ai morti sau muribunzi in creierul ala putrezit ca sa besesti o asemenea ineptie? "DUDE". Ca sa vezi. Urasc apelativul asta, folosit inital de hipioti (care-s pentru mine simbol suprem al ipocriziei, fandoselii pseudointelectuale si al hipertolerantei tampe), suna atat de fals si e exprimarea tipica a fandositului care vorbeste romgleza si cand se duce sa cumpere bors de la "mini-market".
"Calmeaza-te. Have a life". Ei poftim. Sa vezi cat a putut el recepta din toata poliloghia mea. Draga cititorule, te rog si eu prieteneste sa nu mai intri pe pagina asta "ever". Pentru ca daca erai unul din apropiatii mei, e clar ca nu erai atat de imbecil sa comentezi in felul asta. E clar ca ai intrat din greseala pe blogul asta si nu-ti face bine.
Vedeti, oameni buni, el ma tempereaza. Imi zice s-o iau mai incet. Daca as fi mai indispus, i-as spune pe golaneste pe cine as lua-o eu mai incet, si in ce. Pentru ca rahatul asta de blog nu il tin ca sa fiu obectiv, impartial, echidistant in analiza mediului inconjurator. Nu tin un blog ca sa fiu "politically correct". Aici am ales sa-mi exprim liber niste opinii mai radicale, nuantate sau chiar ingrosate flagrant de dragul umorului, pentru ca in general cititorul se amuza si este captivat de exagerari, de "sarit calul", si nu de cate o barbologie plictisitoare a vreunei pizde (feminine sau masculine) care face pe blog exercitiile literare pe care ar fi trebuit sa le faca intr-a 9a si a 10 la eseurile de la romana in loc s-o arda la rece prin crasme.
Aici e si greseala mea, ca nu am scris nimic introductiv despre mine si acest blog. Ca nu am pus niste semne mari cu explicatii ca unele lucruri scrise reprezinta niste analogii, niste micro-studii de caz in tuse groase (sau grosolane) pentru a puncta niste lucruri mai subtile, de obicei negative. Am plecat de la premisa ca cel care va ajunge sa citeasca aici are un nivel de inteligenta suficient de mare si o perceptie mai fina, incat sa nu trebuiasca note de subsol la ce scriu. Nu simt nevoia sa pun poze de vacanta si sa spun ce frumoasa este viata. Viata mea in sine nu este interesanta ca material de lectura, ci poate doar rabufnirile mele nervoase, imbinate cu sarcam, pentru a disipa incrancenarea. Asa ca nu ma voi calma, nu ma voi tempera de dragul tau, ca sa devin la fel de insipid si lipsit de imaginatie ca tine, draga comentatorule.
Si chestia cu "have a life" e dementiala. El/ea crede ca toata viata mea patetica se rezuma la stat in fata unui blog. Ca asta e singurul meu mod de a face fata realitatii si de a-mi refula frustrarile reprimate. Afla ca trebuie sa AI o viata ca fii in stare sa scrii despre tipologiile umane pe care le-am descris acolo, sa ai o experienta de viata si interactiune umana destul de variata. Mi-a luat 15 minute ca sa scriu o pagina, iar tie probabil 5 minute ca sa citesti pe sarite articolul ala si sa scoti din tine prostia aia. Cine e mai castigat?
PS: (aviz cretinilor) Nu am nimic impotriva comentariilor in contradictoriu, oricat ar fi poate de stupide, dar cat timp se prezinta si cu niste argumente. Cand este vorba de macar 3 propozitii care sustin alt punct de vedere. Dar un comentariu trantit ca o flegma, numa ca "mi-o zica" scurt ma scoate din sarite. Cei care le fac sunt printre cei mai mari cretini. Sunt cei care nu-s in stare sa spuna nimic, dar se pricep sa strambe din nas. Limbrici.
@Zytahar: stiu ca nu este total incurabil cancerul, dar spune-i treaba asta lui Hartan. Sau fetitei lui mai bine.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
